- Satul Vlaicovat este asezat la vreo 9 km spre sud-est de Vârset si se numera printre cele mai vechi asezaminte românesti din Banat. Potrivit datelor scrise, acest sat dateaza înca din anul 1597, având pe atunci denumirea de Vlaicovât. Dupâ alungarea turcilor, in 1716, Vlaicovatul este trecut pe harta Banatului cu 22 case si apartinând Districtului de Vârset, pentru ca prin anii 1750, dupa venirea în sat a înca 85 de familii de români din Oltenia, iar mai târziu si din zona Sibiului, populatia Vlaicovatului sa creasca rapid si, tot-odata si numarul gospodariilor de români, la 87. Numarul locuitorilor acestui sat se majoreaza treptat si în continuare, astfel ca în anul 1832 atinge cifra de 1.258, din care 1.252 ortodocsi si numai 2 catolici si 4 evrei. Urmatoarele recensaminte înregistreaza de asemenea o crestere a populatiei. Potrivit recensamântului din 1921, aici traiesc 1 459 locuitori, din care 261 sârbi, 34 cehi, 918 români, 24 germani si 236 maghiari. Din pacate, în anii care au urmat numarul românilor scade treptat. Astfel, în 1940, la Vlaicovat au mai trait 750 români, 502 sârbi, 305 maghiari, 109 slovaci si restul tigani. Astazi, situatia demografica în acest sat este asemanatoare celei din în urma cu sase decenii, doar ca numarul sârbilor s-a majorat, iar al românilor a scazut la mai putin de 500 de suflete, respectiv la numai 85 de familii de enoriasi. Biserica: Prima biserica, din lemn, enoriasii vlaicoviceni si-au construit-o între anii 1728-1738, pe vremea preotului Maksimilian Nestorovici, pe locul unui alt lacas de rugaciuni facut din glie si acoperit cu stuf. Dupa 70 de ani, în 1809, aceasta biserica a fost înlocuita, de actuala biserica cu hramul Sf. M.M. Gheorghe, care, iata, dainuieste si azi impunator, neclintita de vremuri, aproape de doua veacuri, marturisind despre aplecarea îndelungata a românilor vlaicoviceni spre acest lacas de închinaciune, dar si despre buna lor convetuire cu fratii de credinta de aici. Ea a fost sfiintita, în anul 1819, de protopopul Vârsetului, Constantin Alexici. Pâna în anul 1872, când la Vlaicovat s-a facut despartirea ierarhica si s-a construit actuala biserica sârbeasca (1873), biserica romaneasca a fost folosita în comun de ambele parohii. In anul 1876, din nefericire, un vânt puternic a rasturnat turnul bisericii românesti si a smuls din radâciiu copacii dinjurul ei. A urmat renovarea turnului, lar mai apos, pe parcursul anului, noi actiuni de amenajare a bisericii: pictarea interiorului si, în mai multe rânduri, repararea exteriorului. In 1914 s-a înzestrat biserica cu un nou iconostas, cu cele doua strane si scaune noi, iar în 1925, clopotele rarite de autorizatiile militare austro-ungare, în timpul celui de-al doilea razboi mondial, au fost înlocuite cu altele, cumparate prin contributia credinciosilor. Sub administratia parohiei de protopopul Cuzman Lapadat, în anul 1950 s-a introdus curent electric în biserica si s-a construit casa din curtea bisericii "pentru trebuintele corporatiunilor bisericesti". doua decenii mai târziu, în 1986, s-a vopsit iconostasul, s-au reparat scaunele si stranele, s-a tencuit exteriorul si s-au pavat trotuarele în jurul bisericii si la strada. Dimensiunile bisericii: Lungimea exterioara - 25 m, interioara - 22,20 m, Sub turn - 2,70m, Pronaos -3,50 m, Naos - 8,00 m, Soleia - 3,00 m, Altarul - 4,80 m, Latimea exterioara - 10,60 m, Usile - Una principala si alta laterala, ambele de aceeasi marime - 2,30 x 1,40 m, si zece ferestre. Pictura si sculptura. Sculptura iconostasului a fost executata de mesteri din familia Cotârla din Oravita, la finele secolului al XlX-lea, indiferent ca în literatura a fost tratata ca opera unui sculptor necunoscut. De asemenea, nici pictura iconostasului si nici a tronurilor nu a fost atribuita nimanui, indiferent ca maniera de lucru indica pe unul din Popovicestii din Oravita: Matei Popovici, ultimul apartement al acestei scoli efemere de pictura. Obiecte si carfi vechi: La Biserica româneasca din Vlaicovat, matricolele se poarta din anul 1795. In biserica se pastreaza doua icoane vechi de o valoare inestimabila, care reprezinta pe Sfintii apostoli Petru si Pavel, donate în 1859, de Gheorghina Mocioni - Bissingen, din cunoscuta familie de nobili macedono-români Mocioni, proprietari ai unei enorme mosii si ai vechiului Castel de aici. Dintre cartile vechi si rari, în aceastâ biserica pastreaza, o evanghelie de Râmnic, din 1784, un penticostar din 1785, o cazanie din 1781 si un triod din 1813. Clopotele: Trei. Cel mare de 431 kg., cel mijlociu de 111 kg., iar cel mic de 30 kg. Slujitori ai altarului: Potrivit unui Diptic care se pastreaza în sf. altar al bisericii, primii preoti amintiti sunt losif' Muresan si Arsenie Popovici, prin stradaniile carora în anul 1809 s-a construit actuala biserica. Cei doi preoti au fost urmati la altarul acestei biserici, din 1849 si Adam Ivascu, respectiv Ivascovici, în parohia a doua, tot din anul 1849, dar pâna în 1974, sub care se face si despartirea ierarhica, dupa care vine pr. i Gheorghe Popovici, slujind aceasta parohie pâna la începutul secolului urmator, fiind urmat de pr. Eini-i Iian Micu (1908-1924). Un alt preot, cunoscut pe acele vremuri drept mare carturar, a fost Stefan Perian care, împreuna cu ginerele sau Virgil Oprisa, slujeste o perioada îndelungata altarul acestei sf. biserici. Pe timpul lor înfloreste viata bisericeasca din acest sat. In continuare, parohia este administrata de protopopul Iosif Iorga, apoi de protopopul Cuzinan Lapadat, iar din anul 1968 si în prezent de pr. ic. stavr. Comeliu Lapadat, fiul protopopului Cuzman Lapadat. Cimitirul: Un cimitir comun pentru ortodocsi si catolici, aflat asezat la marginea de sud-est a satului, înspre Uljma, în dreapta soselei Vârset-Belgrad. Aci se afla o singura capela, a tânarului Lucian Balan, ridicata în urma cu 15 ani, care strajuieste linistea de veci si a celorlal vlaicoviceni trecuti în lumea umbrelor. In gradinile dealului, tot înspre Uljma, dar de partea cealalta a Canalului DTD, se afla cimitirul familiei Mocioni - o capela si câteva cripte - parasit si în paragina. Cele mai frecvente nume de familie: Iorga, Sârbu, Ulman, Ureche, iar cele mai rar întâlnite, sau disparute: Albu, Andrei, Avramescu, Bugariu, Cliciovan, Colojoara, Curea, Cuzman, Dragoi, Flora, Lagea, Lazareanu, Popa. Cnici de ocrotire: Una singura, vizavi de biserica, din piatra, denumita de localnici Crucea din fata bisericii, ridicata în 1809, odata cu biserica si întretinuta de oamenii bisericii.
Scrie:
A.Negru si Costa Roşu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu