Mărghita (Margita)

La 17 km spre apus de Vîrset, pe şoseaua ce leaga orasul mentionat cu Becicherecul Mare - Zrenjanin, se afla localitatea Marghita, asezare veche cu crestini ortodocsi românii care din timpul stravechi s-au dovedit iubitori de fapta buna si pastratori de datina stramoseasca.
Numirea satului a fost data dupa sfînta Marghita, fica regelui ungur Bela al IV-lea, mort la 1271. De accea localitatea apare în documentele oficiale, cele mai vechi de care dispunem, din veacul al XVI-lea cu denumirea de Szent Margita. Asa se amimteste pentru prima data în anul 1597, ca fiind în proprietatea unui nobiil de Caransebes Toth Gaspar.
În "catastifele de mile" ale Patriairhiei de Ipek (Pec) dln anul 1660 este amintita si parohia Marghita. În doua rînduri, în 1660 sa în 1666, patriarhul Maxim de lpec si-a trimis reprezentanti în Banat, "na Vlasku", adica în Valahia, cum numeau ei Banatul ocupat de turci, pentru strîngerea de ajutoare. Împutemicitii patriarhului au trecut Dunarea la 20 decembrie 1660 pe lînga Nova Palanka si au început sa adune mile, prcurgînd în aceasta calatorie 168 de localitati si trei mînastiri. Sumele, animalele si obiectele colectate au fost notate în "catastife'", iar calugarii au însemnat si comunele parcurse, pre cum si sumele celor ce au donat pentru blagoslovenie.
Printre satele care s-au distins prin multimea donatiilor în bani si animale este amintita si parohia Marghita la anul 1660, precum si preotul acestei parohii Marcu. Asa-dar, în acel an la Marghita era o comunitate bisericeasca bine organizata, in frunte cu preotul Marcu, care aduna de la crestini ajutorul pentru blagoslovenie.
Aceste ajutoare nu puteau fi adunate de calugarii ortodocsi, trimisii patriarhului de Ipek, decît de la o populatie ortodoxa, care nu putea fi alta decît cea valaha. caci migratiile si colonizarile sîrbilor, unguriloir si nemtilor s-au început abia la finea secolului al XVIl-lea si începutul secolului al XVIII-lea, cînd turcii au început sa faca presiuni tot mai mari din Balcani spre Dunare. In scopul stavilirii puhoiuluii otoman ce înainta spre Dunare, stapînirea ungara si apoi austriaca, a început sa populeze tinuturile de la Dunare cu tot felul de elemente nationale unguri, sîrbi, nemti, români - spre a forma aici un cordon de granita vie. Cu toate aceste masuri de aparare, navalirea turcilor n-a putut fi oprita, acestia facînd ravagii în lunga lor stapînire, fiind apoi alungati peste Dunare de principele Eugen de Savoya. Gariuzoana turca din Timisoara, în drumul ei spre Belgrad, a facut cel de al IV-lea repaus lînga Marghita.
Sub dominatla turceasca parohia a avut mult de suferit, în mare parte fiind distrusa. In anul 1713 satul avea doar 22 de case, iar la recensamîntul din 1717 în Marghita erau 23 de case locuite.
Vechimea satului, asadar, se pierde în adîncul istoriei.
La inceput satul era curat românesc. Dovada sînt matricolele bisericesti vechi, purtate în româneste. Grofii însa si nemesii au inceput sa atraga în jurul lor populatie de alt neam - unguri, sîrbi - care erau mai privilegiati, deoarece elementul valah nu se aratase voios a deveni birosul spahiilor de alt neam, preferînd a ramine la ocupatia sa atavica si traditionala - oieriitul, care avea proaperare pe aceste locuri mlastinoase, abundente în ierburi hranitoare. Grofii si nemesii cautau sa atraga populatie cît mai mare in aceasta regiune, indiferent de coloritul national. Dovada sînt asezarile de aici, împestritate ca neam: sîrbi, unguri, slovaci, svabi. Între acestea însa asezarlle românesti stau marturie a continuitatii prezenteii valahe pe cîmpia Banatului.
La anul 1742 strabuni Marghiticieni si-au construit o biserica de lemn. În care se adunau în dumiinici si sarbatori spre a înalta rugaciuni catre Parintele ceresc.
Numarul locuitorilor crestea mereu, astfel ca la anul 1849 satul avea 49 de case.
De la anul 1716 pîna la 1830 Marghita avea si un punct postal. Posta de la Timisoara trecea pe la Denta, Marghita si Alibunar spre Panciova.
Prin Marghita a trecut si împaratul Ioslf al II-lea la anul 1787, în drumul sau de la Timisoara spre Panciova.
în veacul al XIX-lea satul poarta denumirea de Nagy Margita - Marghita Mare, înregistrîndu-se mereu o crestere a numarului locuitorilor. Astfel in anul 1827 în acest sat traiesc 1916 locuitori; în 1837 - 1923; iar în 1847 - 2304 locuitori. În partea a doua a acestui veac, în privinta numarului locuitorilor la Marghita se înregistreaza o stagnare sau o descrestere lenta: la anul 1854 au fost încrisi 1922 locuitori; la 1869 - 1985 locuitori; la 1880 -1748; la 1890 - 1819; iar la 1900 -1876 locuitori.
La anul 1810 marghiticenii si-au zidit o biserica încapatoare care dainuieste pîna în prezent - biserica sîrbeasca de astazi.
Parohia avea un sir lung de preoti, din taa în fiu, români de sînge. Sub dominatia bisericeasca a Crlovitiului, unii au fost nevoiti sa-si schimbe numele de familie sau sa primeasca terminatia sîrbeasca "ici" pentru a putea fi hirotoniti întru preoti. Asa a fost, la anul 1801, cazul preotului Pau Pasula, care si-a schimbat numele de familie "Pasula" în "Ioanovici" pentru a putea fi primit preot în satul sau natal.
La anul 1813 preot era Nicolae Ioanovici, iar la 1820 la Marghita slujea preotul Chirila Ioanovici..
La anul 1831 primar al comunei era Trifu Pasula
În 1846 satul avea 2120 locuitori, iar preoti erau:
Petru loanovici, Petru Sârbu si diaconul Ioan Ioanovici.
Scoala româneasca avea 60 elevii, director fiind Petru Ioanovici, lar învatator Spasoie Radovan.
La anul 1843 hramul bisericii a fost Sfânta Treime - Rusaliile.
In anul 1854 comuna Marghita avea doi slujitori ai altarului: preotul Petru Ioanovici sj administratorul parohiei preotul Dimitrie Ioanovici, numit "Popa Mita". Notar al comunei era Daniel Popovici, iar primar Traila Groza.
În anul urmator, 1855, preotul Dimitrie loanovici era deja paroh.
La anul 1861 primaria a folosit o stampila cu trei rînduri, avînd inscriptia: Nagy Margita Kosseg. Satul poarta deci numirea de "Marghita Mare" spre deosebire de "Marghita Mica".
Canalul Moravita a fost sapat în 1878.
Cu prilejul lucrariloir efectuate la saparea canalului, în 1878 si apoi în 1901, în hotarul Marghitii a fost descoperit un schelet de mamut. Mai multe oase din acest animal preistoric enorm se pastreaza la muzeul din Vîrset.
La data de 4 mai 1889 la Marghita a fost data în folosinta prima gara, la linia ferata Becicherecul Mare - Marghita. Cu doi ani mai tirziu, la 1 iulie 1891, se da în folosinta si portiunea de cale ferata Marghita - Vîrset.
La anul 1881 notar al comunei era Laszlo Vukovich, care a servit în aceasta functie timp de 30 de ani. La 1898 primar a fost Savu Groza, jar înaintasul sau a fost Moise Pascu. Notarul Vukovich a murit în anuil 1919 la Vîrset. Urmasul sau a fost Boross Sandor care activase pîna la anul 1928. Pensionîndu-se, s-a mutat la Vîrset, unde a murit la 6 luni dupa pensionare.
Despartirea bisericeasca a românilor de câtre sîrbi la Marghita s-a facut în anul 1890, sub preotul losif Popovici, român de origine, din comuna Goruia, nascut la 1839 si hirotonit întru calugar la anul 1878.
La despartirea ierarhica românii au primit de administator parohial pe preotul Mihai Juica din Sredistea Mica. Acesta administrase parohia doar pîna anul urmator, 1891, cînd a fost ales preot la Marghita teologul luliu lorgovici, de nastere din comuna Cuvesti, judetul Arad, care a servit aici pîna la finea anului 1913.
Dupa despartirea ierahica, în 1890. biserica existenta (cea zidita în 1810) ramasese în posesia sîrbilor, cu toate ca elementul românesc era de doua treimi, iar cel sîrbesc o treime. Aceasta a fost sfintita de episcopul Raiacici.
Ramînînd fara baserica, românii îsi improvizeaza o capela pentru oficierea slujbelor dumnezeiesti si încep sa-si zideasca o biserica noua.
Pina în prezent se pastreaza antimisul sfintit de episcopul Nicolae Popea pentru capela din Marghlta si trimis acestei parohii românesti nou-înfintate, îndata dupa despartirea ierarhica, avînd urmatoarea inscripcie: "Cu darul Preasântului si de viata facatoriului Duh s'a sântit acest Antimis prin rugaciunile Preasîntitului domn Nicolae Popea, dreptcredinciosul Episcop al Caransebesului, spre întrebuintarea la Servitiul dumnedeesc in sânta capela din Marghita-mare cu hramul Nascerea Nascatoarei de Dumnedeu în anul Donmului 1890. Maiu, diua 30."
Episcopia de Caransebes, sub episcopul Nicolae Popea, la anul 1890 cumparase în Marghita un complex de 890 jugare de pamînt. Dupa anul 1918, autoritatile de stat Iugoslave ca represalii: la reforma agrara din România, au expropriat acest pamînt, lasînd pe seama Biscricli doar 100 jugare.
La anul 1899 se termina zidirea actualel bisericl românesti. Români s-au hotarît sa se si picteze noua lor bîseraca ceea ce s-a si înfaptuit în anul 1901 de catre pictorul Filip Matei.
La data de 9 iunie 1913, episcopul diecezan al Caransebesulul Dr. Miron Cristea, devenit dupa primul razboi mondial cel dintîi patriarh al României, a facuit o vizita canonica la parohia Marghita Mare.
Preotul Iuliu lorgovici a decedat la 6 ianuare 1914 în etate de 46 ani si a fost înmormîntat la Marghita.
Din ianuarie 1914 serveste ca adminlstrator al acestei parohii preotul Viirgil Musta, de nastere din comuna Glimboca, jud. Severin, nepol al arhiereului Filaret Musta si fiul preotului Iuliu Musta din comuna Glimboca. Preotul Vlrgil Muslta serveste la Marghita pîna în vara anulul 1919. Trecînd apoi in România, a activat ca profesor la scoala normala din Caransebs. iar dlupa aceea a fost ales de protopop la Oravita.
Pîna la finea anulul 1920 patriarhia a fost admlnistrata de preotul Aureliu Popovici din Sân-Ianas.
La 31 ianuarie 192I satul avea 1807 locuitori, dintre care 973 erau români, 705 sîrbi, 69 unguri, 24 germani, 1 slovac si 35 de alte nationalitati.
Din ianuarie 1921 parohia Marghita este incredintata spre pastorire preotulul loan Naia, fost învatator în aceasta comuna, dupa ce în prealbil a fost admis la un examen de teologie. Preotul loan Naia desfasoara o îndelungata si bogata activiate pastorala la parohia Marghita pîna in anul 1956. lar din acest an pîna în 1964 serveste aici preotul Oclavian Pauta.
Batrînul preot loan Naia a trecut la cele vesnice, în vîrsta de 85 de ani, la data de 23 martie 1959 si a fost înmormîntat la Bunavestire, 25 martie, 1959 în cimitirul din Marghita.
Din anul 1965 pîna în 1976 parohia Marghita este pastorita de preotul Gheorghe Morariu, iar din 1977 pîna Ia 1 august 1988 de preotul Romulus Iota. Trecînd preotul Romulus lota la Doloave, parohia Marghita a ramas vacanta, fiind administrata temporar de preotul Vasa Ghilezan de la parohia Jamul Mic.
La Marghita am avut scoala confesionala. infinntata la anul 1879. Aici a functionat timp de 40 de ani învatatorul Alexandru Jebelean, apoi cîte un an învatatorul Nicolae Câlnicean si absolventul teolog loan Stroca. De la anul 1896 activeaza aici învatatorul loan Naia, nascut la 17 februarie 1874 în comuna Iaz, judetul Severin, devenit în 1921 preot al acestei parohii. Sederea îndelungata a acestuia la Marghita a fost incununata cu realizari de seama. Semnificativ este numarul mare al elevilor din acea vreme. Astfel în anul 1904 la scoala româna din Marghita erau înscrisi 167 elevi. Un mare contrast în comparatie cu starea de astazi. cînd, din septembrie 1990, la scoala din Marghita nu mai avem nici un despartamînt românesc. Daca copiii crestinilor români din Marghita nu vor mai merge la scoala româneasca si nu vor mai invata sa scrie si sa citeasca româneste, vom mai putea noi oare mîine sa le dam o foaie bisericeasca româmânesca sau o carte de rugaciuni pentru a învata legea crestineasca si a se ruga lui Dumnezeu în limba parintilor, mosilor si stramosilor lor? Si asemenea situatii avem si in alte parohii. lata o solicitare în plus pentru preotii si Biserica Ortodoxa Româna din Banatul Iugoslav.
Prin truda preotului loan Noia si prin jertfa sfintei Biserici si a credintiosilor marghiticeni, in anul 1937 a fost zidita casa culturala - caminul cultural în platul Bisericii din Marghita.
Pentru înfrumusetarea slujbelor dumnezeiesti din acest sat la Marghita a fost înfiintat un cor barbatesc în anul 1885. Învatatorul, ulterior preotul loan Naia a reorganizat acest cor, înnoindu-l cu cadre tinere si pregatindu-l totodata pe agricultorul Dimitrie Pasula - Jîvana pentru preluarea conducerii corului. Acesta conduce corul din anul 1932 pîna in 1925. Între timp pentru functia de dirijor a fost pregatit agricultorul Vasile Pasula - Loalia la un curs de trei luni ce a avut loc la Timisoara. În anul 1925 tînarul dirijor Vasile Pasula preia conducerea corului dirijînd pîna în anul 1942. Din 1942 pîna în 1956 dirijor de cor la Marghita este Dimitrie Vasile, iar din acest an pîna astazi corul este condus de Moise Vasile.
Pe lînga cîntarile bisericesti, corul din Marghita a executat si compozitii laice, participînd la diverse serbari si festivitati corale ce au avut loc în sat si în alte localitati.
In toata vremea, de la infiintare, corul a fost prezent la sfintele slujbe interne si externe ale Bisericii din Marghita. Si în prezent, chiar daca pe linie laica si-a încetat activitatea, pe linie bisericeasca corul din Marghita e mereu activ, participînd în biserica la slujba Sf. Liturghii si la alte servicii dumnezeiesti, precum si la înmormîntari.
Mentionam ca în anul 1917 a fost înfiintat la Marhita si un cor mixt, care a activat pîna în 1919 sub conducerea lui Nicolae Raicu din labuca.
In anul 1925 la Marghita s-a înfiintat fantara. Instrumentele au fost cumparate pe cheltuiala Bisericii. Cel dintîi dirijor si instructor al fanfarei a fost Romulus Micu din Costei, ajutat de tatal sau losif Micu. La începutul avea 16 membri. Între timp numarul membrilor a crescut, reînnoindu-se fanfara cu elemente tinere. Romulus Micu a condus fanfara pîna în anul 1927. an in care bagheta de conducator a fost încredintata tînarului Dlmitrie Vasile din Marghita, care facuse un seminar de trei lunii la Timisoara. însusindu-ii cunostincele muzicale necesare si Introdus fiind în dexteritatea dirijatului. Dirijorul Dimitrie Vasile a condus fanfara din Marghita pîna în anul 1952, iar din 1952 pîna în 1961 conducator de fanfara a fost Mihai Pasula. Din 1961 pîna în 1964 conducerea fantarei a fost încredintata lui Moise Vaslle, care se pregatise pentru aceasta la un seminar cu o durata de sase saptamîni ce avusese loc la Vîrset. Din anul 1964 pîna in 1968 Moise Vasile activeaza la orchestra, ca dirijor al acesteia. Conducerea fanfarei este preluata din nou de Mihai Pasula din anul 1964 pîna în decembrie 1982. Din anul 1983 pîna în prezent conducator al fanfarei este Moise Vaslle.
În repertoarul sau fanfara avea marsuri si melodii populare românesti. Bineînteles ca fanfara era mereu prezenta la ceremoniile religioase ale Bisericii din Marghita:
la înconjurarea bisericii de la sarbatoarea Pastilor, La scoaterea litiei prin sat si la holde, la înmormîntari. Si astazi fanfara e prezenta la slujbele religioase, raspîndind din curtea bisericii si de pe strazile satului armonioasele melodii ale cîntarilor noastre bisericesti, asa cum a facut în toata perioada celor 45 de ani de dupa razboi.
Fanfara din Marghita a participat la diverse întreceri si treceri în revista ale fanfarelor organizate în mai multe localitati din tara, ba si in afara ei. Asa a participat la marea trecere în revista a corurilor si fanfarelor ce a avut loc la Timisoara în anul 1963, iar la festivalul provincial ce a avut loc la Zrenianin în anul 1958 a obtinut locul II.
Vrednic de mentionat este faptul ca atasamentul crestinilor marghiticeni fata de Biserica s-a dovedit în ultimul timp si prln frumoasele donatii ale acestora pentru înfrumusetarea sfîntului locas din mijlocul satului lor. În anul 1988 a fost renovata complet biserica din Marghita, exteriorul si interiorul, inclusiv pictura murala. Lucrarile acestea costisitoare au putut fi efectuate datorita jertfelniciei credinciosilor acestei parohii, în frunte cu membrii Comitetului parohial, presedinte fiind Ion Popov iar vicepresedinte Moise Vasile.
Pastrînd legatura cu Biserica stramoseasca, în incinta careia se afla casa culturala - alt focar de ridicare spirituala a satenilor, marghiticenii de astazi se dovedesc a fi o veriga de legatura în istoria neamului si vrednici urmasi ai înaintasilor lor.


Prot. Molse lanes,
Vicar
(Anuar bisericesc pe anul comun 1991.)