Scormonind trecutul, unii istorici ne duc pîna prin secolul 13 sau 14, cînd aceasta asezare se afirma ca centru strategic însemnat. Pozitia sa geografica ne face sa credem ca totdeauna aci trebuia sa fi fost asezare cu oarecare rol militar si centru administrativ. In apropiere se contureaza sancurile romane, plecate din cotul Dunarii, în apropierea Cuvinului, atingînd dunele de nisip ale "Saharei banatene" si din spre Alibunar se duc în susul sesului banatean. Si Alibunarul este una din asezarile românesti, care face cordon întinsului de nisip. Acest fapt ne duce la concluzia ca ciobanul "mioritic" sa fi fost si primul locuitor al acestei asezari, care în cursul veacurilor, datorita pozitiei strategice, a fost darîmata de atîtea ori în luptele dintre diferitele neamuri de oameni veniti pe aceste meleaguri, dintre care, navalitorii turci, în lunga lor stapînire, au lasat urme trainice, încît si asezarii i s-a dat numire turceasca, dupa numele unei capetenii Ali - nume dat unei fîntîni (bunar, pe turceste), încît s-a ajuns la numirea de: Alibunar (fîntîna lui Ali).
Dealtcum asupra etimologiei cuvîntului Alibunar mai exista si alte versiuni, dintre care cea mai plausibila este urmâtoarea:
În 1896 profesorul universitar Dr. Atanasie Marinescu fiind întrebat de învatatorul Theodor Petrisoru, care s-a ocupat cu monografia asezarii Alibunar, a raspuns acestuia prin epistola datata din 4. III. 1896 ca aceasta numire ar deriva de la contragerea a patru cuvinte celtice (al, el, il, ol,ul) ce ar însemna: mare, apoi bun,: deal; i: la si ar: loc, ceeace ar însemna: loc la dealul mare. Însemnînd ca asezarea este la coasta abrupta a dealului, caruia îi mai zice si "dol".
Diferitele razboaie si nu rarele razmerite contra stapînirii turcesti, ridicate de populatie, îndeosebi în rascoala din 1717, 1787 si 1788, au facut ravagii însemnate. La fel de însemnata a fost si rascoala populatiei din 1848, cînd s-au distrus toate arhivele existente, atit cele de stat cît si cele bisericesti.
Desi populatia româneasca era mai numeroasa, s-a asociat cu populatia sîrba provenita, din masa populatiei sîrbe adusa de patriarhul Carnoievici, aciuata si în Alibunar, ca si în alte localitati zidind în anul 1735 sub episcopul Maksim Nestorovici din Vîrset o biserica comuna care în 1796 a fost inlocuita cu alta biserica comuna si sfintita pe timpul împaratului Iosif II de episcopul Iosif Ioanovici Sacabent, la 1798. Este de evidentiat ca românii din Transilvania, Crisana si Banat, erau sub presiunea catolicismului încît capii bisericii ortodoxe române au preferat a intra în comuniune administrativa cu Mitropolia Carlovitului, care-si castigase drepturi mai mari prin faptul ca sîrbii contribuiau efectiv la întarirea si apararea împaratiei.
Biserica a fost pictata de pictorul Ioan Matei din Bocsa, în 1897.
Prin stradaniile învatatorului Teodor Muntean, începînd cu anul 1862, slujbele în biserica accasta încep a fi servite si în româneste, pentru ca în 1872 sa se produca si formal despartirea ierarhica, cînd elementul românesc se organizeaza în parohie separata, avînd drept lacas de închinare o casa de rugaciune pana la anul 1898, cînd se zideste actuala biserica, pictata de acelas pictor, Ioan Matei, iar sculptura lucrata de Nicolae Bosioc din Bîrliste, sfintita fiind în 1912 prin Dr. Miron Cristea episcopul Caransebesului.
Dupa sematismul parohiilor, din monografia "Srpsca pravoslavna Karlovacka Mitropolija", care a folosit date din 1905. Alibunarul avusese 2710 români, 1219 sîrbi, 189 unguri, 427 nemti si 83 diferite nationalitati. Azi populatia româna este in descrestere datorita flagelului denatalitatii si emigrarii în Apus si peste Ocean.
Totusi, parohia de acolo, continua a fi pastratoare de datini din trecut. Credinciosii cerceteaza sfînta biserica în numar impunator si contribue obligator, fiecare familie, cu taxa de membrie la sustinerea bisericii, încît starea materiala e satisfacatoare. In anul 1971 s-a reparat cladirea bisericii, la exterior, în valoare de 2.800.000 dinari vechi. Casa parohiala este una din cele mai impunatoare cladiri din loc. Organizatia corala e activa participînd la serviciile divine, iar fanfara, pe lînga executarea unui repertoriu bogat la înmormîntari, continua sa cultive si cîntecele si jocurile populare.
Calendar bisericesc pe anul visect 1972
A. U.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu