Pe harta lui Mercy, din 1723, figureaza, însa, ca localitate nepopulata. În schimb, în 1767, când a fost anexat Granitei militare, satul era locuit de români. La câtiva ani dupa anexare, în 1773, se colonizeaza aci si numeroasa familii de nemti, iar în 1794 si de români din Ardeal, asezate mai întâi la Clec, Iancaid si Toracu-Mic, iar mai apoi la Glogoni, Iabuca, Ovcea si Sefcherin. Partea mare din aceste familii fiind originare din Rasinari si împrejurimile lui, familii de rasculati ai lui Horea, closca si Crisan.
În anul 1865, Glogoniul a avut peste 2700 de locuitori, din care 725 români, iar în anul 1869, 2773 de locuitori din care 751 români. Dupa anii 1900, numarul românilor scade la sub 700. Potrivit recensamântul din anul 1991, la Glogoni au trait aproape 3500 de locuitori, din care numai 247 români, iar astazi numarul românilor este sub doua sute, respectiv mai putin de 7 la suta din numarul total al populatiei acestui sat.
Biserica: La început, o perioada scurta de timp, români din Glogoni au facut parte din comunitatea bisericeasca a satului vecin, Sefcherin, unde elementul românesc s-a mentionat pâna în fata celui de-al doilea razboi mondial. Astazi, la Sefcherin, se mai pastreaza doar numele fostelor familii românesti (Ursu, Crisan, Cocoru, Dragoi, Maces, Rosu, Cucu, Cotet) apoi denumirea strazii “vlaski sor” (strada vlaha) si o movila în cimitirul, acum sârbesc dinspre Opovo (Opava), unde cândva se afla biserica româneasca.
Dupa surparea acestei biserici, Sefcherinul devine filie a parohiei din Glogoni, care, formal, s-a înfiintat în anul 1806, când aci se ridica prima biserica, sfintita vreo 20 de ani mai târziu de preotul Teodor Jivcovici din Panciova.
Aceasta biserica - fara clopotnita - cladita din caramida si acoperita cu stuf, s-a aflat în centrul satului, “La piata”, vizavi de parcul de azi.
Primul paroh al Glogoniului era preotul Isac Teodorovici, originar din Sipet, acum în România.
În anul 1848, credinciosii glogoneni îsi ridica o alta biserica, tot din caramida, dar acoperita cu sindrila, pe locul unde se afla biserica actuala, care avea clopotnita aparte, construita din piatra si acoperita cu tigla. Iar, în anul 1911, îsi ridica cea de a treia biserica, cea actuala, de fapt, pe locul celei din 1848, prin staruinta cetatenilor si a vrednicului preot Valeriu Perin, originar din Ovcea, si a fratelui sau, învatatorul Simion Perin.
Pe parcursul anilor, biserica din Glogoni a fost în mai multe rânduri renovata si zugravita. În anul 1923 a fost ridicata si ograda din jurul bisericii, din fier forjat, cu trei usi, una principala si alte doua secundare.
Dimensiunile bisericii: Lungimea exterioara - 23m, interioara - 21m, pronaosul 5m, naosul - 7m, soleia - 4m, altarul - 5m. Latimea exterioara - 9,50m, interioara - 7,30m. Grosimea zidurilor - 1,00 - 1,30m. Înaltimea interioara, pâna la arcuri - 6m, înaltimea turnului - 14m.
Biserica are doua usi - una principala si alta laterala, ambele de aceeasi marime - 3mx1,80m, si 17 geamuri.
Clopotele: Biserica din Glogoni are patru clopote. Primul clopot a fost cumparat în anul 1867 de la Turnatoaria “Botta” din Vârset, cel de al doilea clopot a fost cumparat în anul 1869, iar cel de-al treilea a fost donat de familia Gruieascu, venita din Clec, de la Turnatoria “A.Novotny” din Timisoara. Acest clopot are greutate de 313 kg. Iar cel de-al patrulea clopot, mijlociu de fapt, este cumparat în anul 1933, de la o topitoare din Zemun, pe banii colectati de la membrii corului bisericesc.
Pictura: Daca s-ar insista asupra unei cronologii precise despre intrarea unor pictori în atelierul lui Constantin Daniel, cel de-al doilea în sir ar fi Jovan Popovic din Opovo. Nu se stie exact ce scoli si unde le-a terminat, însa dupa inscriptiile de pe reversul tablourilor, pictate între anii mapa1885.jpg1834-1835, se poate constata ca a avut o instruire solida.
Dilemele de pâna în prezent despre autorul iconostasului bisericii din Ovcea au fost eliminate printr-o analiza minutioasa, prin care au fost eliminati acei pictori care nu au putut lucra acest iconostas, autor fiind proclamat Jovan Popovic a lipsit doar o dovada: portretele Arhimandritului Dimitrie Krestici si Moici din Bingula. Povestea despre maniera în care a fost pictat iconostasul bisericii din Ovcea se repeta si în cazul iconostasului bisericii din Glogoni.Desenul putin mai nesigur si extremitatile sfintilor predimensionate demonstreaza ca este vorba de autorul iconostasului din Ovcea, iar procedeul general atesta ca este la mijloc acelasi Jovan Popovic.
Icoanle de pe iconostas sunt de origine mai noua, în afara de cele de pe Usile împaratesti si icoanele tronale Sf.Nicolae, Maica Domnului cu Isus, Isus Hristos si Sf.Ioan Botezatorul, al caror autor este unul dintre cei mai fideli epigoni ai maestrului Daniel.
Slujitorii altarului:
pr. Isac Teodorovici ( 1806-1813)
pr. Filip Netcoviciu (1813-1822)
pr. Filip Popoviciu (1822-1829)
pr. Trifu Bosica (1829-1837)
pr. Martin Petroviciu (1837-1841), originar din Dobrita
pr. Dimitrie Stoianoviciu (1842-1854), originar din Torac
pr. Vasilie Bosica (1854-1905), originar din Uzdin
pr. Aurel Maghetiu o perioada scurta de aproape un an, în 1905,fiind urmat de
pr. Valeriu Perin (1905-1942), originar din Ovcea
pr. Iulius Zgrârgea (1942-1997), originar din Marghita, si
pr. Roman Hegean (din 1997 si în prezent), originar din Ovcea.
Cele mai mari merite pentru edificarea bisericii din acest sat, precum si pentru întreaga viata religioasa din glogoni, le-a avut preotul Valeriu Perin, nascut la Ovcea în anul 1885. A terminat Teologia la Caransebes si o fost hirotonit de Episcopul Nicolae Popea, al Caransebesului. Preotul Perin a fost un om de mare cultura. A vorbit pe lânga româna si limbile: sârba, maghiara si germana.
Carti vechi: Potrivit celor mentionate de Nicolae Cornean în “Monografia Eparhiei Caransebesului”, Biserica din Glogoni “are între podoabele sfântului prestol o Evanghelie legata în catifea si ferecata în bronz aurit cu 6 icoane de email, aduse din Viena la 1908, un Chivot de lemn sculptat de Ioan Szitka în 1852, pictat de Ioan Rapisanovici, 4 icoane principale pe iconostas, 2 icoane vechi pe lemn, alte 3 pe pânza donate de prop. Vrana, 1 cruce de mâna sculptata din 1836 si tronul arhieresc sculptat de acelasi Rapisanovici la 1852″. În aceeasi monografie, autorul Nicolae Corneanu, aminteste si urmatoarele carti de ritual: Cazania-Carlovit 1733, Evanghelia-Râmnic 1784, Catavasier-Loga, Polileul-Buda 1814, Triodion-Râmnicul Vâlcii, Ciaslov-1785, probabil Bucuresti.
Cimitirele: “Mormântul batrân” se afla la iesirea din sat, înspre Panciova, iar în continuare, la vreo 200 de metri, “Mormântul nou”.
Cimitirul vechi a fost comun cu cel nemtesc dar despartit cu un zid, în dreapta romînii, iar în stânga nemtii. În acest cimitir sunt înhumati preotii Bosica si Perin.
Crucile de ocrotire: Pe timpuri se afla câte una la fiecare iesire din sat si una în centrul satului, partea româneasca, la intersectia strazilor, ridicata pe timpul slujirii preotului Valeriu Perin, dar care acum câtiva ani, când s-au asfaltat strazile, a fost scoasa pe motivul ca nu poate fi ocolita si va fi asezata în alta parte. Ea se afla la casa parohiala si enoriasii glogonenti planifica sa o aseze în fata bisericii.
Cele mai frecvente nume de familii românesti: Idvorean, Marian, Rodean, venita din Ovcea, Stoicu Perin, Subu (acum Subici), Boaru, Stoian, Ocolisan, Vostinar…, iar cele mai rar întâlnite acum: Munteanu, Raicu, Dragoi, Ghegiu, Popovici, Minea, Babau, Lautas, Pascu, Gruiescu, Oprea, Besu, Gherau, Flora, Marean.
“Libertatea” februarie 08, 2002. (scrie: Costa Rosu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu