În schimb, pe harta lui CIaudiu Mercy din 1723, este consemnat ca loc de pustă, pe când harta lu Francisc Griselini "Tabula Banatus Temesiensis, din 1776, ca localitate populată, cu 325 de case. Astăzi, satul Doloave aparţine comunei Panciova.
Este aşezat la 19 km de acest oraş şi la vreo 15 km inspre sud-est de Satu-Nou, sediul Prolopopiatului român.
Cândva, sat cu bogate activiăţi culturale, iar acum fără şcoată românească şi fără mare interes de a-şi păstra identiiatea naţională.
Tot mai puţine case de români şi tot rnai puţini urmaşi în ele.
Astăzi, parohia numară vreo 15 de familii de rumâni şi alte 80 de familii de romi care se vreau români.
Până-n secolul XIX, românii de aci au avut împreună cu sârbii o viaţă bisericcască comună, serviciile divine slujindu-se impreună în ambele limbi.
La despărţirea ilerarhică din 10/22 septembrie 1872, biserica a aparţinut enoriaşilor sârbi, iar enoriaşilor români le-a revenit drept despăgubire în schimbul bisericii comune, clădirea şcolii din Vale.
Aci, românii din Doloave, şi-au improvizat un iconostas şi s-au rugat lui Dumnezeu, împreună cu preolut lor, timp de 23 de ani, până în 1892 când şi-au ridicat o altă biserică.
O biserică cu adevărat impunătoare, aşezată pe o colină, într-o zonă idilică neobişnuită pentru celelaite sate banăţene.
La un an după terminarea ei, în duminica Tuturor Sfinţilor, pe 23 mai 1893, biserica a fosi sfiinţită de însuşi P.S.S Episcopul diecesan al Caransebeşului, Nicolae Popea.
Biserica a fost zidită din propria ei avere şi cu ajutoare ale enoriaşilor doloveni - în bani, cărămidă şi braţe de muncă - şi este închinată Sf. Mare Ierarh Nicolae.
În anii 1934-1935 s-a făcut gardul în jurul bisericii, în 1965 s-a instalat curent electric în biserică, iar în 1971 s-a zugrăvit interiorul şi s-au schimbat ferestrele din lemn cu ferestre din metal. În urmă cu cinci ani, în 1997 deci s-a restaurat exteriorul bisericii, iar un an mai târziu, în 1998, şi interiorul. Mai rămase - aşa după cum consideră preotul paroh Romulus Ioţa - înlocuirea actualului iconostas, făcut din lemn mai puţin preţios, cu un iconostas mai reprezentativ. Majoritatea icoanelor de pe acest iconostas sunt dăruite de credincioşii din sat, iar câteva din ele de către credincioşii din Uzdin.
Dimenstunile bisencii: Lungimea exterioară - 31 m; interioară - 27.70 m; Sub turn - 5,10 m, Pronaosul - 5,60 m, Naosul - 11 m, Soleia - 5 m, Altarul - 5,80 m, Lăţimea exterioară - 12 m, iar lăţimea interioară - 9,40, Grosimea zidurilor (sub turn) - 2 m, pereţii - 1,30 m. Înălţimea boltei, până la arcuri - 11,60 m biserica are trei uşi; una principala în faţă, şi două laterale, de aceeaşi mărime - 3,20 x 1,70 şi 15 ferestre.
Clopolele: trei , din care două mai mari şi unul mai mic. În primul război mondial, bisericii din Doloave i s-au răpit cele două clopote mari. În anul 1938 s-au cumpărat alte două în loc.
Slujitori ai altarului: În timpul despărţiri ierarhice din 1872 şi în timpul construiri bisericii româneşti, preot la Doloave era Aron Bartolomeiu (1903- 1909).
O perioadă scurtă, după aceea, la altarul acestei biserici a slujit preotul Corneliu Panciovan (1909 - 1910), după care urmează timp de 45 de ani, pr. Marcu Boldovină, fiu al satului, până în octombrie 1955. In continuare până in 1957, parohia fost administrată de pr. Aurel Uroş, din Maramorac, iar mai apoi de pr. Nicolae Mărioţu, din Cruşciţa, pr. Victor Popovici, din Satu-Nou şi pr, Iulius Zgărgea din Glogoni. In anul 1958, revine în parohie preotul Nicolae Marioţu şi rămâne până în 1965. Urmează din nou pr. Aurel Danciu (1965-1968), iar mai apoi pr. Octavian Păuţa (1968-1970), pr. Lazăr Cârdu (martie-septembrie 1970) şi Aurel Danciu (1970-1974).
Din februarie 1975 şi până in aprilie 1976 parohia este administrată de tânărul preot Dimitrie Musta, originar din Mărghita, iar in continuare, până în ianuarie 1978, de pr. Traian Abraham din Cuvin. Urmează, de la 1 martie 1978 până la 31 august 1987. pr. Ionel Mălaimare, şi, din nou, pr. Traian Abraham, urmat fiind de preoţii Iulian Zgârgea din Glogoni şi Teodor Popescu, din Ovcea. Şi, în fine, în august 1988, vine în parohie pr.Romulus Ioţa, care slujeşte şi astăzi altarul sf. biserici din Doloave.
Cimitirul: Comun cu al sârbilor. Cele mai frecvente nume de familii care apar: Răcăşdean, Cătălina, Dănilâ, respectiv Danilov acum, Boldovină, Ancuţescu, devenită Ankucici, Drăghilă, devenită Drazilov, iar cele mai rar întâlnite sau chiar dispărute: Ţăran, Rusovan, Codreanu, Trăilă, Ghica, Ploscariu.
Cruci de ocrotire: "În Piaţa la cruce", chiar aşa se numeşte şi locul din apropierea bisericii unde se află Crucea de piatră, ridicată de enoriaşii doloveni în urmă cu aproape două sute de ani, pe locul unde cândva se afla cimitirul.
Scrie: Costa Roşu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu