Date istorice

Inceputurile Crestinismului la Români urcă pîna în epoca apostolică.
Sfîntul Apostol Pavel a propovăduit Evanghelia pînă în Iliric, dupa cum spune el însuşi în Epistola către Romani (XV, 19).
Sfîntul Apostol Andrei a ajuns, propovăduind credinta creştina, pînă în Dobrogea, cum scrie Eusebiu de Cezareea în a sa Istorie bisericească, poporul român ivindu-se pe arena istoriei universale, ca un popor crestin. Inscripţiile şi bazilicile paleocreştine, descoperite în Dobrogea, in Transilvania si în celelalte provincii românesti, atestă existenţa fără întrerupere a unei intense vieti creştine în teritoriile româneşti încă din secolele II-III si în continuare, pînă în secolul XIV cînd, după întemeierea Statelor Române,
Ţara Românească şi Moldova, iau fiinţa Mitropoliile din aceste două provincii românesti, momerrt de covîrşitoare importantă pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române. Urmeaza înfiinţarea Mitropoliei Transilvaniei si a episcopiilor din principalele cetăţi din Ţara Româneasca, din Moldova şi din Transilvania, care au devenit focare de viaţă religioasă şi de cultură bisericească. Înca de la organizarea ei oficială, Biserica noastra s-a bucurat de o largă independenţă administrativă şi de autonomie bisericească. N-a depins de altă autoritate din afară decît de jurisdicţia canonica a Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol si aceasta «numai în materie de dogmă».
Ca si înainte, după Unirea Principatelor Române au fost făcute demersuri stăruitoare pentru Autocefalie, sustinute de Mitropolitii primaţi ai României, NIFON (1850-1875) şi CALINIC (1875-1886), sprijinite cu căldură de domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) şi de alţi luminaţi şi patrioţi bărbaţi de stat din acel timp. Aceste strădanii au fost încununate de o deplină izbîndă întrucît, dupa ce, la 9 mai 1877, ţara noastră devenise independentă, vrednicul de pomenire Ioachim IV, Patriarhul Constantinopolului (1884-1886) şi Sinodul Patriarhiei Ecumenice, în 1885, au emis Tomosul de autocefalie al Bisericii Ortodoxe Române. Prin aceasta Biserica noastră era recunoscută de drept «neatîrnată si autocefală, admmistrîndu-se de propriul său Sfînt Sinod şi nedepinzînd în propria sa administraţie internă de nici o alta autoritate bisericească, fără numai de Capul Bisericii celei una, sfîntă, sobornicească şi apostolească, de Mîntuitorul, Dumnezeu-Omul». Dupa Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 cînd s-a desavîrşit Statul National Unitar Român, Biserica Ortodoxă Româna a fost înălţata la treapta de Patriarhie în anul 1925, cînd Mittopolitul Primat din acel timp, Miron Cristea, a devenit primul Patriarh al Biseri-cii Ortodoxe Române. Dupa Patriarhul Miron au urmat: Nicodim Munteanu (1939-1948), Justinian Marina (1948-1977) si Iustin Moisescu (1977-1986). În prezent întîistătătorul Bisericii este Prea Fericitul Patriarh TEOCTIST, ales la data de 9 noiembrie 1986 si întronizat în ziua de 16 noiembrie 1986. Prin recunoasterea Autocefaliei si înălţarea la rangul de Patriarhie, Biserica Ortodoxă Româna si-a dobîndit starea la care o îndreptăţeau, în mod deplin, marea sa vechime, trecutul sau de viată crestina ortodoxă, rolul ei de sprijinitoare a altor Biserici ortodoxe, strădaniile ei de apărare a credinţei dreptmăritoare, devotamentul slujitorilor şi credincioşilor săi faţă de propăşirea ţării noastre. Biserica noastră a parcurs în acest răstimp un drum mereu ascendent, împlinindu-şi misiunea sa mîntuitoare si aflîndu-se, fără încetare, alături de întregul nostru popor în lupta pentru pace, bunăstare si progres.

Calendar Ortodox, 1990.